Evenimente

Fără energie, spectacolul nu poate continua

De la Glastonbury şi Cirque du Soleil, până la Cupa Mondială şi Jocurile Olimpice, suntem mândri că suntem alimentăm cu curent electric cele mai interesante evenimente din lume. Lucrăm în cadrul evenimentelor de peste 30 de ani, aşa că ştim cum să creem un adevărat spectacol. Planificăm alimentarea cu energie a scenei şi controlul temperaturii cu acelaşi entuziasm cu care dvs. organizaţi lucrurile în faţa scenei.

Lucrăm în linişte în spatele scenei, asigurându-ne că iluminatul este suficient, sunetul funcţionează fără probleme, iar activităţile sunt transmise în întreaga lume.

Deci, indiferent dacă distraţi o audienţă de o persoană sau difuzaţi către la milioane de oameni din întreaga lume, noi ne ocupăm de detalii - lăsându-vă pe dvs. să fiţi în prim-plan.

Un parteneriat cu dvs. pentru ca evenimentul dvs. să aibă succes

În cazul unui eveniment major, aveţi doar o singură şansă pentru a face lucrurile bine, deci aveţi nevoie de un partener care să fie alături de dvs. de la început până la sfârşit - mai ales dacă evenimentul necesită luni sau chiar ani de planificare.

La fel ca şi în faţa scenei şi pe terenul de joc, sistemele dvs. de alimentare cu energie trebuie să susţină multe activităţi din spatele scenei, inclusiv sistemul de securitate, aparatura medicală, radiodifuziunea, vânzarea de bilete şi vânzarea cu amănuntul. Furnizarea de energie şi control al temperaturii pentru aceste servicii poate fi complexă, iar de cele mai multe ori echipamentul trebuie să încapă într-un spaţiu strâns sau să fie instalat la distanţă foarte mare de eveniment.

Inginerii noştri au experienţa necesară pentru a aborda aceste probleme. Dacă locaţia dvs. are un spaţiu limitat, putem proiecta echipamentul astfel încât să încapă şi, dacă este nevoie să fie instalat la distanţă de eveniment, putem amplasa cabluri şi/sau conducte de aer pentru a furniza energie, încălzire, răcire şi aer acolo unde este necesar. În plus, ne putem adapta rapid dacă domeniul evenimentului dvs. se modifică pe parcursul planificării.

Luaţi legătura cu noi

În continuare aveţi un exemplu despre modul în care Aggreko a furniza energie la cursa de calificare la Cupa Americii Louis Vuitton, în Bermuda:

  

 

Performanţe la nivel mondial - indiferent de natura evenimentului dvs.

De la mici petreceri private până la proiecte mari, prestigioase, echipele noastre de evenimente din întreaga lume vă pot ajuta în privinţa tuturor nevoile dvs. provizorii de energie şi control al temperaturii. În calitate de partener tehnic de eveniment, vă putem ajuta cu:

  • Film, televiziune şi teatru: Furnizăm energie pentru efecte speciale, menţinem temperatura potrivită în studiouri pentru ca fotografierea să poată fi făcută în cele mai bune condiţii şi contribuim la aducerea la viaţă pe ecrane a locaţiilor izolate.
  • Sport: Vă ajutăm să fiţi siguri că fanii sporturilor din întreaga lume se bucură de jocurile, cursele şi competiţiile preferate - fie că le văd în direct, online sau la televizor.
  • Concerte, festivaluri şi turnee: De la cele mai mari festivaluri din lume până la turnee naţionale, echipamentele noastre de energie şi de control al temperaturii evenimentului îi ajută pe fanii muzicii să aibă parte de cele mai bune spectacole din oraş.
  • Corporatist, politic şi social: Indiferent dacă lansaţi un produs nou, conduceţi o campanie politică sau desfăşuraţi un show de modă cu vânzare, noi vă putem furniza echipamentul necesar pentru ca lucrurile să se desfăşoare uşor.
  • Petreceri private: De la întâlniri corporatiste până la serate sofisticate, noi vă putem furniza energie pentru a lumina podeaua de dans şi pentru a cânta muzică, menţinând o temperatură potrivită a locului astfel încât oaspeţii dvs. să se simtă bine.

Când aveţi doar o singură şansă de a face lucrurile cum trebuie, noi nu vă dezamăgim.

Funcţionare silenţioasă din spatele scenei

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă tot ce aţi auzi la un spectacol de la balet ar fi sunetul unui generator în funcţiune. Energia este esenţială pentru iluminatul scenei şi pentru redarea muzicii, dar ştim cu toţii că ultimul lucru de care un spectacol are nevoie este să fie acoperit de echipamente zgomotoase. şi cum tot mai multe evenimente au loc în aer liber, în parcuri publice sau pe câmpuri verzi, este important să folosiţi echipamente care să respecte toate reglementările privind zgomotul şi emisiile.

Putem lucra împreună cu dvs. pentru a înţelege evenimentul şi problemele ridicate de locaţia sa, pentru ca ulterior să furnizăm cele mai eficiente echipamente de alimentare cu energie şi control al temperaturii pentru proiect. Generatoarele noastre silenţioase au un nivel redus de zgomot şi emisii reduse. În plus, le construim cu rezervoare de combustibil complet integrate pentru a elimina riscul de scurgere a combustibilului.

Exploraţi produsele noastre energetice

„Având doar două zile acces la locul de desfăşurare, a trebuit să construim patinoarul şi să fim pregătiţi să deschidem până la ora 19:00. Orice întârziere ar însemna anularea spectacolului şi pierderi semnificative financiare şi de atingere adusă reputaţiei turneului şi companiei noastre. Serviciile oferite de Aggreko au fost excelente. ştiau exact ce să facă făceau şi echipamentul lor era de prim rang.”

Gareth Webber Director ,
Ice World Noua Zeelandă

„Aggreko a ajutat la transformarea unei parcări goale într-un spaţiu de producţie pentru un eveniment de modă internaţional important. Echipamentul nu a fost la vedere, fiind discret, iar echipa a lucrat din greu în spatele scenei pentru a contribui la realizarea unui eveniment de clasă mondială.”

 

 

Alex Woodfield Director Senior de Evenimente ,
Consiliul Britanic al Modei

„Aggreko are un istoric extraordinar în ceea ce priveşte furnizarea de energie provizoriu pentru unele dintre cele mai importante evenimente sportive din întreaga lume.  Aşadar, am fost încântaţi să îl avem drept partener pentru alimentarea cu energie, aici, în Portsmouth, anul trecut şi anul acesta şi sper să continuăm să lucrăm împreună timp de mulţi ani de acum înainte.”

Sir Keith Mills Preşedinte ,
Cupa Americii, Campionatele Mondiale, Portsmouth

Spune-ne de ce ai nevoie

Vă vom ajuta să găsiţi soluţia potrivită pentru dvs